Adrian Daminescu: „Sunt făcut să cânt, nu să vorbesc!”

Prima melodie, compusă la 9 ani!
Toţi ne naştem cu un drum de urmat, mai mult sau mai puţin uşor, cu mai multe sau mai puţine satisfacţii şi împliniri. Adrian Daminescu pare să fi venit pe lume sub o stea strălucitoare şi să fi fost ursit de… muze. S-a născut într-o familie în care se respira şi se trăia muzică, devenind un mod de viaţă căruia i s-a adaptat perfect. „Pasiunea pentru cântec a apărut înainte de mă fi născut. Mama a fost solistă de operă, iar tatăl meu, dirijor de operă, deci nu putea să iasă altceva decât tot un muzician. Eu nu mi-am dat seama de calităţile mele muzicale şi nici acum nu-mi dau... Compun, cânt, iar cel care trebuie să mă aprecieze este publicul. Primul meu cântec s-a numit «Mama». Aveam doar 9 ani, iar atunci s-a declanşat dorinţa de a cânta. După spectacol au sărit toţi să mă pupe, pentru că eram cel mai mic cântăreţ din familie, chiar dacă mama voia să fiu doctor”, se destăinuie artistul.

„În adolescenţă eram un golănaş de salon”
„Copilăria mea a fost agitată. Pe la 14-15 ani nu m-am bucurat de libertatea pe care o aveau ceilalţi copii. Eu a trebuit să studiez muzica. Mai târziu se conservă tot ceea ce ai învăţat, de aceea se şi numeşte Conservator (râde). În adolescenţă eram un golănaş de salon, iubit de toată lumea. Am mers pe drumul meu, înainte. Îmi aduc aminte, când eu aveam 7 ani, că tatăl meu dirija «Motanul încălţat», iar acolo era o scenă în care o persoană voia să se spânzure, iar motanul o convinge să nu o facă. Atunci am luat sfoara de acasă, m-am dus la copacul din spatele casei şi am încercat să mă spânzur, ca să fac motanul să vorbească. Cred că toţi am avut parte de o astfel de copilărie… Nu e niciuna mai specială. Eu le toceam nervii părinţilor, am fost un copil atomic, dar, cu trecerea timpului, m-am liniştit”, povesteşte artistul despre copilăria sa.

„Toate spectacolele mele au fost elegante”
Deşi, în aparenţă, Adrian Daminescu este un bărbat şarmant şi aparent stăpân pe situaţie, în faţa publicului este un... timid: „La primul spectacol am avut emoţii… Dârdâiam de frică. Ca să-mi dea încredere în mine, mama îmi spunea că oamenii din sală sunt capete de varză, eu profesor în muzică şi că trebuie să mă asculte. Şi aşa am făcut! Nu am sfidat niciodată publicul, l-am respectat, de aceea toate spectacolele mele au fost elegante. Primul concert a fost la Sala Polivalentă, în faţa a 14 mii de oameni, care au venit pe jos din toate colţurile Bucureştiului, pentru că pe vremea aceea nu aveau voie să circule maşinile. Eram pentru prima dată în faţa unui asemenea public. Mi-a plăcut reacţia spectatorilor şi ne-am îndrăgostit la prima vedere. Se spune că e greu să cânţi. Ei bine, nu e greu deloc, dar trebuie să poţi. Mă simt umil că sunt considerat una dintre cele mai bune voci ale României. Raportat la cele mai bune voci ale lumii, noi suntem inexistenţi! Chiar dacă ne mai alintăm noi unii pe alţii când ne mai spunem că suntem megastaruri… În România nu există aşa ceva! Vedetele sunt ca şi cometele: vin, trec şi se uită. Ideea este să reuşeşti să fii şi să rămâi star, cu o muzică reascultată din plăcere şi cu un renume naţional sau internaţional. Ca să vedeţi cât de puţin vrea omul de la viaţă!...”.

„Gustul publicului s-a mutilat”
Adrian Daminescu este un artist complet, compozitor şi interpret. Are în palmares o mulţime de cântece, pe care le consideră averea sa. „Am mai multe melodii dragi, dar «România» rămâne de bază, deoarece textul a fost scris imediat după Revoluţie. La cum sunt vremurile de astăzi, cred că versurile cântecului se vor potrivi şi în contextul actual. «De aceea te iubesc» are un text mai explicit şi este un răspuns la întrebarea «De ce te-aş iubi»? «Alături de tine» are versuri năprasnice, ce îmi plac foarte mult. Sunt mai multe piese, însă ele nu mai fac obiectul succesului în zilele noastre, deoarece gustul publicului s-a mutilat, fiind atât de multe apariţii noi în domeniul muzical. Cred totuşi că această situaţie nu va mai ţine mult. Pe vremea lui Ceauşescu am fost nevoiţi să cântăm melodii patriotice, iar la festivaluri era greu să ai în repertoriu melodii de dragoste. Cu toate acestea, eu am cântat întotdeauna dragostea, având versuri cu esenţă, un mesaj frumos pentru reprezentantele sexului frumos. Am fost însă şi calic. Am vorbit doar atunci când am avut ceva de spus. Oricum, sunt făcut pentru a cânta, nu pentru a vorbi!”. Discutând despre muzica de ieri şi de azi, am alunecat pe o pantă destul de abruptă a tristeţii, a nemulţumirii că la noi haosul a pus stăpânire pe tot şi pe toate, că valorile au ales să tacă decât să facă vreun compromis în dezavantajul calităţii şi al durabilităţii… „Mă uitam deunăzi la Rolling Stones, care, la cei 65-70 de ani ai lor, cântă pe scenă şi au un succes formidabil. E greu pentru mine să înţeleg ce se întâmplă în ţara noastră cu muzicienii buni. Poate o să fiu considerat învechit, dar nu pot înţelege haosul. Nu sunt pregătit pentru lumea care s-a creat. Nu mă mai regăsesc în nimic, nu mai înţeleg limbajul de astăzi. Mă regăsesc doar în ochii iubitei mele, în studio, în bucătărie şi în prietenii pe care îi am. Se împuţinează pe zi ce trece, unii dintre ei plecând pe lumea cealaltă. Cred că şi tânăra generaţie m-ar iubi, dar numai să ajungă să mă asculte…”, spune, cu amărăciune, muzicianul.

„Dana este esenţa existenţei mele”
Trecând de la gustul amar al acestor insatisfacţii profesionale, o lumină caldă începe să licărească în ochii lui Adrian Daminescu, pentru care iubirea pare raţiunea de a fi. În urmă cu patru ani şi-a întâlnit marea iubire, Dana, o femeie extraordinară. Două suflete au devenit, pe nesimţite, un întreg: „Relaţia mea cu Dana este una solidă. Eu le dau un sfat tuturor: «Să nu dispere în momentul când pierd o iubire, pentru că va veni alta mult mai mare. Nu e cazul să dramatizăm, să ne spânzurăm… Asta e viaţa». Ne-am cunoscut prin intermediul fratelui său, care m-a invitat la un grătar acasă. Şi acolo am rămas (râde). Femeia adevărată este cea pe care o am eu acum, în care pot avea încredere, indiferent cât de mult stau plecat şi unde mă duc. Este o femeie responsabilă, care nu se sustrage de la răspundere, pe care n-o poţi părăsi niciodată… Este esenţa vieţii mele”.

„În altă viaţă am fost ori fomist, ori cuţitar”
„Pasiunea pentru bucătărie a pornit de la mama. Am fost şi fată, şi băiat în casă. Mă lua la şuturi când eram băiat şi mă pupa atunci când eram fată. Totodată, tatăl meu adoptiv (între timp, părinţii mei se despărţiseră) era patronul de la Palace Constanţa şi cunoştea tainele bucătăriei franceze, iar eu am avut foarte multe de învăţat de la el. Cred că în altă viaţă am fost ori fomist, ori cuţitar, pentru că am toate felurile şi dimensiunile de cuţite în casă (râde). Am participat la diverse competiţii culinare la care m-am înscris direct la profesionişti. Am primit şi un trofeu în cadrul emisiunii «Cireaşa de pe tort». În rest, mă relaxez făcând o mâncare bună, nu mă uit la talk-show-uri, prefer documentarele sau filmele artistice. Îmi trăiesc viaţa domol şi am o familie liniştită. Ne face plăcere să ne întâlnim cu toţii o dată sau de două ori pe săptămână la un grătar. Ador să-mi petrec timpul în aer liber. Mai merg la pescuit, să mă laud la vecini cu captura mea”, ne spune râzând Adrian Daminescu.

Un nou CD în lucru

Dispărut din peisajul monden de o perioadă, cântăreţul pregăteşte o surpriză plăcută tuturor fanilor, pe care îi aşteaptă şi pe site-ul său, www.adriandaminescu.com. Artistul lucrează la un nou CD, dedicat iubirii şi sexului frumos: „Pregătesc un nou album, am deja câteva piese pe site, însă tot întârzii finalizarea lui, pentru că nu mă pot hotărî la gen. Acum mă simt foarte încordat şi tot ce vreau este să-mi iau mândra şi să mergem într-o vacanţă, într-un loc exotic. Mi-ar plăcea Thailanda”.

Specialitatea casei: Raţă cu varză călită

Se iau trei raţe şi se fierb timp de trei ore, în apă adăugându-se ceapă, foi de dafin şi rădăcină de chimen. Se călesc două verze în ulei, până ce scad. Se scoate varza pe un platou întins, se face un căuş în mijloc, lăsând loc pentru raţe. Se scot raţele din oala de fiert, se pun în mijlocul platoului, se acoperă cu varza din jur, se toarnă câteva polonice din supa rezultată, după care se bagă la cuptor până ce se amestecă bine gusturile. Temperatura să nu fie mai mare de 160 de grade, iar focul să fie mic. Pont: raţa este grasă, însă atunci când sunt mai multe raţe fierte în acelaşi timp, lasă mai multă savoare mâncărurilor.

Sursa : Taifasuri