În bucătăria lui Adrian Daminescu

Aşa că, în tot timpul acestei discuţii, el tăia legume, zarzavaturi şi alte „ingrediente“ necesare cinei, iar eu destupam o sticlă cu vin şi-i mai puneam câte o întrebare:
 
- Adrian, eşti un profesionist al muzicii uşoare româneşti, ce ne trebuie pentru a câştiga Eurovisionul ?
- În primul rând trebuie să jurizăm piesele cinstit, în funţie de valoarea lor reală... Telespectatorii ar trebui să voteze melodia care cred ei că va câştiga şi nu cea care le place în mod direct. Să nu spună, de pildă, eu votez asta, că seamănă cu o manea şi „mie-mi place“ manelele. Nu! Asta este o mare greşeală! Mulţi telespectatori ar trebui să nu-şi cheltuie banii pe astfel de sms-uri, care nu aduc nimic bun, în folosul muzicii româneşti ca reprezentantă oficială la un astfel de festival internaţional cum este Eurovisionul...

- Cititorii noştri te cunosc şi ca pe un excelent bucătar. Când ai „debutat“ în acest domeniu?
- De mic copil am fost fascinat de bucatele mamei şi ale mătuşilor de la Timişoara, pe care le ador. Si astăzi îmi aduc aminte de minunăţiile gastronomice din copilărie, gătite în mod special ca să-mi placă, atât din punct de vedere estetic, cât şi al gustului. Mai târziu, pe la 10 ani, am început să o ajut pe mama la bucătărie pentru diferite sărbători, petreceri, sau întâlniri cu prietenii, la noi acasă. Iar asta se întâmpla des. Mama, deşi era o cântăreaţă de operă extraordinară, era şi o gospodină excelentă. Am mai spus-o în nenumărate rânduri: într-un om foarte talentat se găseşte şi mult bun-gust.
Mai târziu, la liceu şi după aceea la facultate, când nu mai aveam pe mama lângă mine, am început să gătesc singur şi din ce în ce mai variat. Iar când am devenit, cum se spune, „Pop Star“ şi am început să văd lumea, am cules reţete inernaţionale de peste tot. Si am cam umblat…

- Ce îi place lui Adrian Daminescu să gătească de obicei? Ai o reţetă „secretă“?
- Am mai multe reţete secrete – asta în cazul că voi deschide vreodată un restaurant – iar ceea ce-mi place mai mult să gătesc îmi place să şi mănânc. De multe ori fac experienţe care, câteodată, îmi reuşesc din prima, dar altele trebuie să le elaborez. Dar nu mă las. Iar pentru vinuri, dau fuga la prietenul meu MT, adică tu, ca să-mi recomanzi vinul adecvat preparatului creat.
Cine nu are un somelier, să-şi cumpere. Din punctul meu de vedere, somelierul este doctorul care-ţi recomandă un „medicament gastronomic“. El îţi recomandă vinul pentru a contrabalansa grăsimile şi toxinele pe care le consumăm o dată cu mâncarea. Avem somelieri de excepţie în ţară, pe unii îi cunosc personal, de alţii am auzit, cum ar fi Doru Dumitrescu din Braşov, Sergiu Nedelea şi Laurenţiu Achim din Bucureşti şi, bineînţeles, tu, din frumosul „Târg al Ieşilor“ şi „dezertor“ la Bucureşti. Din păcate, nu prea avem restaurante care să-i folosească sau să-i consulte.

- Există bucătărie tradiţională românească ?
- Deşi sarmalele nu sunt de provenienţă românească, conţinutul lor este. Cred că ar fi bine să le schimbăm numele din „sarmale“ în“romale“, pentru că au personalitate şi pentru a evita confuzia. Dar nici asta nu se poate deoarece şi le-ar însuşi rommii şi cu manelele ar ieşi „rommanele“ aşa că...
Micii sunt româneşti fiindcă sunt altfel făcuţi, cu alte cărnuri şi ingrediente decât kebabul turcesc. De fapt nu au nici o legătură, în afara faptului că sunt din carne tocată. Ciorbele acrite cu zeamă de varză, ori borş din carne sau legume cu leuştean, sunt foarte româneşti, dar probabil din lipsa de vocabular sau de interes, am preluat denumirile ruşilor. De asemenea berbecele în groapă de pământ cu jar, e o reţetă foarte veche românească; raţa, gâsca sau vânat în lut, pe jar, sunt reţete de provenienţă dacică.
Plăcinta dobrogeană cu carne, cu brânză sărată, cu brânză dulce şi stafide, covrigii dobrogeni care se serveau cu braga de bere... Uite că sunt multe reţete româneşti, care-mi plac foarte mult, deoarece mi se par mult mai gustoase şi mai sănătoase decât pizza sau acum bine cunoscutele fast food-uri americăneşti. Acestea sunt tradiţiile noastre călcate în picioare, din lipsă de cultură, din lipsă de identitate naţională, în favoarea noutăţilor de aiurea. Avem multe mâncăruri tradiţionale, dar nu avem marketing-ul francezilor, al italienilor, care ştiu ce înseamnă tradiţie şi se bat pentru ea. Aşa cum procedează şi cu vinurile. În primul rând noi ar trebui să fim mai mândri de noi decât de alţii. Asta e părerea mea.

- Ai atins un subiect care mă pasionează: vinul.Ce vinuri preferi? Româneşti, străine, ai un vin la care ţii în mod deosebit?
- Prefer vinurile bune. Româneşti, italiene, franţuzeşti, vinurile vorbesc de la sine, fiecare are personalitatea lui, savoarea lui, gustul lui şi asta am învăţat-o de la tine aşa că nu o poţi nega nu? Dacă am ocazia să beau un vin adevărat, îl beau, dacă nu beau apă.
Oenologi ca Liviu Grigorică care a creat Smerenie, Bogdan Costăchescu cu Purpura Valahica (Crama DAVINO), Gabriel Lăcureanu cu Feteasca Neagră (Crama Basilescu), Gabriel Stoica de la Tenuta Odobeşti (cu Şarba aceea fantastică) şi mulţi alţii credem că stau de pomană? Iată că am enumerat mai multe tipuri de vinuri autohtone decât străine, pe care tot datorită ţie le-am cunoscut. Şi nu pot să nu nominalizez acele Merlot-uri de aur de la Vinarte, pe care le-ai lăudat pentru medalia de aur obţinută pentru România, şi pe cel de la Crama Rotenberg. Acesta de ce nu a participat? Că este bun. Prin urmare avem şi vinuri de calitate dar... depinde de unde le cumpărăm. Mă bucur că au apărut aceste „Liquor Store“-uri, cum este şi magazinul tău şi al celuilat prieten Victor Surdu sau Vinexpert, Comtesse du Bary şi altele, unde poţi fi condus printre vinurile de marcă de către un somelier care te ajută să-ţi găseşti vinul potrivit pentru mâncarea gătită de acasă.
Dintre cele străine sigur că anumite Chateaux-uri sau Champagne de rang nu-mi displac, iar un Brunello di Montalcino este într-adevăr un vin de meditaţie.

- Dacă ar fi să organizezi o masă de Dragobete sau de 8 Martie ce muzică, mâncare şi vin ai recomanda?
- Muzică românească, bucate din cele româneşti, oricare, servite în „blide“ cu desene populare, tacâmuri de lemn, plosca cu vin şi, înainte de culcare, o dragoste cu năbădăi. Dar cu personalitate românească. Am zis!

Interviu realizat de Marian Timofti

Sursa : Arte & Vino